Site logo
    Adaugă anunț
    Sign in
    Adaugă anunț

    UVT, reper în spațiul românesc și european pentru alianțele universitare europene

    • Data
      septembrie 18, 2026
    • Arhivă anunțuri
    • Detalii anunț
    • prev
    • next
    • Salvează
    • prev
    • next
    Descrierea anunțului

    Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își consolidează rolul de promotor al dezvoltării alianțelor universitare europene, în România și la nivel european, prin deschiderea la Timișoara a primei filiale a Grupului European de Interes Economic UNITA, entitatea juridică a Alianței Universitare Europene UNITA, dar și prin organizarea celei de-a treia ediții a evenimentului „European Universities Initiative: Research and Practice Symposium” în 2027.

    Astfel, Timișoara devine un punct de referință pentru o nouă etapă în consolidarea structurilor de cooperare internațională în alianțele universitare europene. UNITA GEIE- Grupul European de Interes Economic al alianței UNITA, cu sediul în Italia, și-a deschis prima filială în România, la Timișoara, activitatea principală fiind axată pe servicii suport în învățământ. Deschiderea filialei marchează un nou pas în dezvoltarea infrastructurii administrative a alianței și oferă UNITA GEIE o prezență juridică formalizată în România.

    Existența unei entități juridice proprii reprezintă una dintre provocările esențiale pentru consolidarea alianțelor create în cadrul Inițiativei Universități Europene. Universitățile membre sunt instituții autonome, organizate potrivit unor sisteme juridice și administrative naționale diferite, iar implementarea unor activități comune la scară europeană presupune contracte, finanțări, achiziții, recrutări sau administrarea în comun a unor resurse. UNITA GEIE oferă alianței tocmai această capacitate operațională comună. Pe termen lung, existența unei entități juridice comune permite și punerea în comun a unor resurse, dezvoltarea unor servicii comune și crearea unor mecanisme administrative stabile, care depășesc logica proiectelor europene cu durată determinată și contribuie la sustenabilitatea alianței și la dezvoltarea universităților membre. Prin deschiderea filialei de la Timișoara, această capacitate juridică europeană dobândește acum și o prezență formală în România.

    UNITA s-a aflat încă din faza inițială printre alianțele universitare europene care au explorat activ soluții pentru instituționalizarea cooperării transnaționale dintre universitățile membre. Crearea UNITA GEIE sub forma unui Grup European de Interes Economic, care este așteptat să sprijine activitățile educaționale din alianță, a reprezentat deja un pas de pionierat în peisajul Inițiativei Universități Europene. Deschiderea la Timișoara a primei filiale UNITA GEIE duce acest proces într-o nouă etapă și extinde, pentru prima dată, structura juridică a alianței dincolo de sediul său central din Italia. Pentru Universitatea de Vest din Timișoara, membru fondator atât al alianței UNITA, cât și al UNITA GEIE, această premieră completează eforturile constante de a contribui activ la construirea noilor modele europene de cooperare universitară. Aceasta este singura filială din România a unei entități legale dintr-o alianță universitară europeană, confirmând rolul asumat de Universitatea de Vest din Timișoara încă de la început în transformarea Inițiativei Universități Europene dintr-un program de cooperare într-un model instituțional european pe termen lung.

    Rolul Universității de Vest din Timișoara în această dezbatere europeană va continua în 2027 cu o altă premieră, găzduirea celei de-a treia ediții a „European Universities Initiative: Research and Practice Symposium”, eveniment internațional dedicat cercetării, practicilor instituționale și politicilor publice dezvoltate în jurul Inițiativei Universități Europene. Simpozionul reprezintă un spațiu de întâlnire între cercetători, reprezentanți ai alianțelor universitare europene, experți, practicieni și factori de decizie interesați de transformările produse de Inițiativei Universități Europene în învățământul superior european. Prima ediție s-a desfășurat în 2025, la Università della Svizzera italiana, în Lugano, Elveția, iar cea de-a doua ediție a avut loc în 2026 la WU Vienna University of Economics and Business, în Viena, Austria. Astfel, Universitatea de Vest din Timișoara va aduce la Timișoara, în perioada 24-25 iunie 2027, comunitatea europeană a cercetătorilor și profesioniștilor preocupați de evoluția Inițiativei Universități Europene. Evenimentul va poziționa România în centrul dezbaterii privind următoarea etapă de dezvoltare a alianțelor universitare europene, transformând UVT într-un spațiu de reflecție asupra viitorului învățământului superior european.

    Facultate / Departamente
    • Direcția Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional
    Gallery
    Persoană responsabilă
    • dci@e-uvt.ro

    Coș