Rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2023/2024 sunt marcate public printr-un eveniment organizat miercuri, 26 iunie 2024, începând cu ora 17, în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr. 4.
Cu această ocazie vor fi premiați studenții care au participat la ediția 2024 a Hexagonului Facultăților de Drept, prestigios concurs național organizat anual între echipele facultăților de drept ale Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Universității din Craiova și Universității de Vest din Timișoara, cu participarea ca invitat special a Universității de Stat din Moldova (Chișinău). Ediția din acest an a concursului a inclus 3 probe științifice (Drept civil, Drept penal, Drept constituțional) și 4 probe sportive (fotbal, streetball, tenis de masă și șah). Echipa Facultății de Drept din Timișoara s-a situat pe locul III în clasamentul general al competiției. Totodată, Facultatea de Drept din Timișoara a obținut locul I la 2 dintre cele 7 probe ale competiției: proba științifică de Drept civil și proba sportivă de șah. De asemenea, Facultatea de Drept din Timișoara a ocupat locul II la alte 2 probe ale concursului: proba științifică de Drept constituțional și proba sportivă de fotbal. Echipele facultății au ocupat locul VI la probele științifice de Drept penal și la probele sportive de streetball și tenis de masă. Echipa care a reprezentat Facultatea de Drept din Timișoara la ediția 2024 a Hexagonului Facultăților de Drept a fost alcătuită din: Drept civil – Bianca-Nicoleta Mănoiu și Tudor Mihai Frățilă, coordonați de domnii asist.univ.dr. Maximilian-Andrei Druță și drd. Sergiu Căileanu; Drept constituțional – Oana Alina Tutunaru și Mihai Onea, coordonați de doamna conf.univ.dr. Andreea Verteș-Olteanu; Drept penal – Vlad Cristian Borcescu și Octavian Ciorba, coordonați de domnișoarele asist.univ.dr. Cristina Nicorici și drd. Ionela Bleahu; fotbal – Robert Bufanu, Paul Burnaz, Denis Gheorghe, Antonio Ionașcu, Daniel Jivi, Sergiu Petruse, Andrei Savca, Alexandru Trifa, Paul Zamcu, coordonați de domnul conf.univ.dr. Gabriel Bîzoi; streetball – Briana Ciurescu, Anisia Doris David, Anișoara Gaborean, Valentina Denisa Rusu, Georgiana Strachinariu; tenis de masă – Alexandru Dumitru; șah – Paul Paraschiv. La pregătirea echipelor au contribuit, de asemenea, cadre didactice titulare ale disciplinelor de concurs și doctoranzi ai facultății.
Cu aceeași ocazie, vor fi premiați studenții care au participat la concursurile internaționale de procese simulate în dreptul Uniunii Europene, drept internațional public și drepturile omului. Astfel, vor fi premiați studenții participanți la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, prestigios concurs științific studențesc de dreptul Uniunii Europene, organizat de Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu susținerea altor instituții ale Uniunii Europene, a Centre for European Legal Studies din cadrul Universității Cambridge și a Clifford Chance. Echipa Facultății de Drept din Timișoara, formată din Horea Ardelean, Melisa Cheșpi, Carla Pervu-Milostean și Maria Curbet, a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concurs (Best Written Memorials). Totodată, domnișoara Carla Pervu-Milostean a obținut un premiu individual de pledoarie. Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de doamna prof.univ.dr. Raluca Bercea, doamna prodecan lect.univ.dr. Sorina Doroga și domnișoara asist.drd. Bianca Șerb, fostă participantă și câștigătoare a unui premiu individual de pledoarie la acest concurs.
De asemenea, vor fi premiați studenții care au participat la European Human Rights Moot Court Competition - Helga Pedersen, prestigios concurs studențesc de drepturile omului, organizat de ELSA International în cooperare cu Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și European Human Rights Association. Concursul a reunit în acest an un număr total de 68 de echipe reprezentând universități europene. Echipa Facultății de Drept din Timișoara, compusă din Bianca Iaici, Dara Nestorovici, Ana-Maria Petcu și Marin Ugnenco, a câștigat runda internațională regională din St. Gallen (Elveția) și s-a calificat în etapa finală a competiției, care s-a desfășurat la Strasbourg, la sediul Curții Europene a Drepturilor Omului. Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de doamna prof.univ.dr. Raluca Bercea și domnișoara drd. Diana Fofiu, fostă participantă la concursurile internaționale de pledoarii.
Nu în ultimul rând, vor fi premiați studenții care au participat la runda internațională a Telders International Law Moot Court Competition, cel mai prestigios concurs studențesc din Europa pe teme de drept internațional public, organizat de Grotius Centre for International Legal Studies și Universitatea Leiden (Olanda). Echipa Facultății de Drept din Timișoara, compusă din Marius Braguța, Iarina Modol, Cătălina Pînzaru și Anastasia Prodius, a fost coordonată de doamna prodecan lect. univ. dr. Sorina Doroga, domnișoara drd. Alexandra Burdulea și domnișoara drd. Andra Cenan-Glăvan, foste participante la concursurile internaționale de pledoarii.
Totodată, la eveniment vor lua parte studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara care au participat în acest an la alte concursuri naționale de profil.
Premiile sunt oferite studenților de Universitatea de Vest din Timișoara și de partenerii instituționali ai facultății.
Rezultatele obținute de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara se înscriu în linia ascendentă a participărilor din ultimii ani la concursurile studențești naționale și internaționale. Facultatea de Drept din Timișoara le mulțumește studenților săi și profesorilor care au coordonat pregătirea acestora, pentru contribuția la promovarea imaginii școlii de drept din Timișoara, precum și partenerilor instituționali care susțin performanțele tinerilor juriști din Timișoara.