Inițiativă de prezentare a rezultatelor proiectului ”Digital Sustainable Skills and Training in Education Partnership (DIGI-Step project)”, evenimentul „Dezvoltarea durabilă, o abordare antreprenorială” este dedicat tuturor celor interesați de problematica dezvoltării durabile și procesele educative aferente: profesori, formatori, antreprenori, autorități publice.
În cadrul său, vor avea loc prezentări și discuții privitoare la specificitățile dezvoltării durabile abordate dintr-o perspectivă antreprenorială.
Evenimentul va avea loc vineri, 15 decembrie 2023, ora 12.00, în amfiteatrul A01, Universitatea de Vest din Timișoara, Bld. Vasile Pârvan 4.
DIGI-Step este un proiect finanțat prin programul Erasmus+, derulat în perioada 2022-2023, cu scopul de a atrage mai mulți cursanți din diverse domenii pentru a studia dezvoltarea durabilă (DD). De asemenea, își propune să consolideze și să îmbunătățească abilitățile, capacitățile și expertiza la nivel de instituții, publice sau private, astfel încât învățarea online și la distanță să poată concura cu studiile tradiționale față în față. Universitatea de Vest din Timisoara face parte din consorțiul care implementează proiectul. Detalii la https://digi-step.eu/.