În seria „Nobel @UVT”, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a organizat un nou eveniment cu valoare specială, o întâlnire internațională dedicată umanismului. Oleksandra Matviiciuk, avocat pentru drepturile omului și președinta organizației ucrainene Center for Civil Liberties, organizație distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022, se află alături de comunitatea academică din UVT și de toți cei interesați, în cadrul a două întâlniri publice, pentru a dezbate despre drepturile omului și demnitatea umană în contexte de conflict.
Organizația ucraineană Center for Civil Liberties, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022, a marcat o premieră pentru Ucraina prin acordarea premiului Nobel pentru Pace, pentru prima dată, unui cetățean sau unei organizații din această țară. Pentru meritele sale excepționale, avocata pentru drepturile omului Oleksandra Matviichuk a fost numită membră a Ordinului European al Meritului, alăturându-se unui total de alți nouă laureați, care au fost invitați la o ceremonie oficială de conferire a distincțiilor, eveniment desfășurat în timpul sesiunii plenare din 18-21 mai, la Strasbourg.
Ca expresie a celei mai înalte prețuiri academice pentru contribuția sa excepțională la apărarea libertății, a democrației și a justiției internaționale, Senatul Universității de Vest din Timișoara i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum președintei organizației ucrainene Center for Civil Liberties, Oleksandra Matviiciuk.
În a doua parte a programului organizat la Universitatea de Vest din Timișoara, Oleksandra Matviiciuk s-a întâlnit cu publicul timișorean într-o conferință, începând de la ora 18, în Aula Magna a UVT, când a fost dezbătută o temă de mare actualitate: „Memory, Resistance and Human Dignity in Times of Conflict”, un dialog despre memorie, rezistență și valorile care definesc umanitatea în vremuri dificile. Moderatorul acestui eveniment a fost Sabina Iosub, jurnalistă recunoscută pentru profesionalismul și implicarea sa în dezbaterile publice relevante.
***
La ceremonia de conferire a tilului de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum UVT președintei organizației ucrainene Center for Civil Liberties, Oleksandra Matviiciuk, rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat:
„Există momente în viața unei universități în care recunoașterea academică depășește dimensiunea simbolică și devine un act de poziționare morală. Astăzi este un astfel de moment.
Într-o epocă în care ordinea internațională este supusă unor presiuni fără precedent, iar drepturile fundamentale ale omului sunt încălcate în mod sistematic în diverse regiuni ale lumii, rolul instituțiilor academice nu mai poate fi limitat la transmiterea cunoașterii. Universitățile sunt chemate să participe activ la configurarea unei culturi a responsabilității, a solidarității și a respectului pentru demnitatea umană. Universitatea de Vest din Timișoara își asumă această misiune prin promovarea unor modele care nu doar participă la viața comunităților din care fac parte, ci transformă lumea. Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum, aducem în centrul comunității noastre o personalitate care ilustrează, în mod exemplar, legătura dintre drept, etică și acțiune civică.
Doamna Oleksandra Matviichuk este o juristă formată în tradiția dreptului internațional al drepturilor omului și, în același timp, un lider civic care a demonstrat capacitatea de a construi instituții și de a mobiliza societatea în momente de criză profundă. În calitate de președintă a Center for Civil Liberties, organizație laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2022, a contribuit decisiv la dezvoltarea unor mecanisme de documentare și analiză a crimelor internaționale, transformând dovezile colectate în instrumente concrete pentru justiția globală .
Activitatea sa a căpătat vizibilitate internațională în contextul Revoluției Demnității, când a coordonat inițiativa Euromaidan SOS, oferind sprijin juridic victimelor represiunii și contribuind la protejarea drepturilor fundamentale într-un moment de fragilitate democratică. Ulterior, în contextul conflictelor din Crimeea și Donbas, iar mai recent al invaziei pe scară largă a Ucrainei, demersurile sale s-au concentrat asupra documentării sistematice a crimelor de război, a torturii, a detențiilor ilegale și a altor încălcări grave ale dreptului internațional.
Prin inițiative precum „Tribunal for Putin”, doamna Matviichuk a contribuit la articularea unei perspective esențiale: aceea că pacea nu poate fi redusă la absența conflictului, ci trebuie înțeleasă ca rezultat al responsabilității juridice și al recunoașterii adevărului. În intervențiile sale publice, ea subliniază constant că războiul nu este doar o problemă de securitate, ci o experiență umană profundă, care afectează indivizi, comunități și memoria colectivă.
Recunoașterea internațională a acestei activități este amplă și diversă, incluzând, pe lângă Premiul Nobel pentru Pace, distincții precum Right Livelihood Award și includerea în clasamente globale ale celor mai influente personalități contemporane. Totuși, dincolo de aceste repere, contribuția sa fundamentală constă în capacitatea de a conecta dreptul internațional cu realitățile concrete ale victimelor, de a transforma principiile abstracte în acțiuni cu impact direct asupra vieților oamenilor.
Pentru Universitatea de Vest din Timișoara, acordarea acestui titlu reprezintă nu doar o recunoaștere a meritelor individuale, ci și o reafirmare a valorilor pe care le susținem: apărarea drepturilor omului, promovarea democrației și cultivarea unei conștiințe civice active.”
***
Oleksandra Matviiciuk, președinta organizației ucrainene Center for Civil Liberties, a susținut în fața publicului timișorean un mesaj de acceptare a titlului de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum UVT, aflat sub genericul „Unde găsim puterea într-o lume ca cea de astăzi?”:
„Permiteți-mi să vă povestesc puțin despre provocări. Aceasta a fost a patra iarnă de la invazia rusă în Ucraina. A fost foarte greu.
Rachetele și dronele rusești distrug în mod deliberat infrastructura energetică de care depinde supraviețuirea civililor. În lunile ianuarie și februarie, temperaturile scad până la minus 25 de grade Celsius. Pur și simplu înghețam. Milioane de oameni au acces limitat sau deloc la încălzire, apă și electricitate.
Îmi amintesc că, atunci când rușii au început să lovească infrastructura energetică, a apărut pe internet o fotografie cu o profesoară din Kiev. Purta o jachetă roșie de iarnă și o căciulă călduroasă și stătea pe vârfuri lângă un stâlp metalic pe care își așezase computerul – în aer liber, undeva lângă un magazin unde funcționa un generator de curent și exista acces la internet. Și acolo, în frigul pătrunzător, le ținea elevilor o lecție.
Și m-am gândit: rușii au venit să ne ia tot – pământul nostru, libertatea noastră, viitorul nostru, educația copiilor noștri. Iar această profesoară din Kiev a hotărât să nu le dea nimic. Chiar și ceva atât de simplu precum predarea unei lecții a devenit un act de rezistență.
Știu din propria experiență că, atunci când nu te poți baza pe sistemul internațional de pace și securitate, te poți baza întotdeauna pe oameni. Suntem obișnuiți să gândim în termeni de state și organizații interguvernamentale, dar oamenii obișnuiți au mult mai multă putere decât își imaginează ei înșiși. Oamenii obișnuiți pot schimba cursul istoriei.
În primul rând, nu știu cum vor numi istoricii viitorului această perioadă. Dar ordinea mondială bazată pe Carta ONU și pe dreptul internațional s-a prăbușit. Nu ne vom mai întoarce niciodată la status quo. Schimbarea este noua normă.
Sistemul internațional de pace și securitate a fost creat după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a proteja oamenii de războaie și de violența în masă. Dar până și telefonul meu are o dată de expirare. Acest sistem nu a fost niciodată reformat. Iar acum se află într-un impas, efectuând doar mișcări de formă. Este ușor de prevăzut că incendii precum războaiele vor izbucni din ce în ce mai frecvent în diferite părți ale lumii, deoarece rețeaua internațională este defectă și provoacă scântei peste tot.
Ne pierdem libertatea la nivel global. Problema nu este doar că spațiul libertății în țările autoritare s-a redus la dimensiunea unei celule de închisoare. Chiar și în democrațiile dezvoltate, problema este că oamenii încep să pună sub semnul întrebării Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Există motive pentru acest lucru. Generațiile viitoare le-au înlocuit pe cele care au supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial. Au moștenit democrația de la părinții lor. Au început să considere drepturile și libertățile ca fiind ceva de la sine înțeles. Au devenit consumatori de valori. Percep libertatea ca pe o alegere între sortimente de brânzeturi la supermarket. Prin urmare, sunt gata să schimbe libertatea pe revendicări populiste, beneficii economice, promisiuni de securitate și, în primul rând, pe confortul personal.
În al doilea rând, oamenii încep să înțeleagă că războiul are loc abia atunci când bombele cad peste capetele lor. Dar războiul are și o dimensiune informațională, iar această luptă pentru realitate nu cunoaște granițe de stat.
Regimurile autoritare moderne nu împărtășesc o ideologie comună. Cu toate acestea, ele promovează narațiuni comune. Ele susțin că dictatura înseamnă stabilitate și securitate, în timp ce democrația înseamnă slăbiciune și ineficiență. Ele combat ideile umaniste, precum drepturile omului, instanțele independente și libertatea presei. Ele erodează încrederea dintre oameni și distrug legătura noastră cu realitatea.
Trăim într-o așa-numită „lume a post-adevărului”. Dar mie mi se pare că este o lume postcunoaștere. Cunoașterea își pierde din valoare. Oamenii preferă să asculte bloggerii de pe Instagram decât cercetătorii sau oamenii de știință. Oamenii cer soluții simple. Poate că în vremuri de pace ne-am putea permite asta. Dar nimeni nu mai trăiește în vremuri de pace. Prin urmare, în loc să simplificăm, trebuie să cultivăm complexitatea.
De asemenea, trăim într-o lume în care noile tehnologii se dezvoltă într-un ritm accelerat. Oamenii petrec din ce în ce mai mult timp în spațiul virtual, plin de informații false și dezinformare. Drept urmare, își pierd capacitatea de a face diferența între adevăr și minciună. Astăzi, locuitorii unei comunități mici nu mai au o viziune comună asupra realității. Fără o viziune comună asupra realității, oamenii nu pot acționa împreună. Fără o acțiune comună, cum putem să ne apărăm democrația? Și, în al treilea rând, viitorul nostru nu este doar incert, ci nici măcar prestabilit. Avem șansa de a ne crea viitorul pe care ni-l dorim. Dacă puteți reține doar o singură frază din discursul meu, aceasta să fie următoarea: oamenii obișnuiți pot realiza lucruri extraordinare.
Am înregistrat mărturia omului de știință și filosofului ucrainean Ihor Kozlovskii după 700 de zile petrecute în captivitate în Rusia. Intervievasem sute de supraviețuitori înainte de asta, iar aceștia îmi povestiseră cum fuseseră bătuți, torturați, violați, închiși în lăzi de lemn, electrocutați la nivelul organelor genitale, cum li se tăiaseră degetele, li se smulsese unghiile, li se găuriseră genunchii și fuseseră obligați să scrie cu propriul sânge. Așadar, puține lucruri mai puteau să mă surprindă. Cu toate acestea, Ihor a menționat un detaliu care ar putea fi considerat nesemnificativ pentru baza de dovezi. Dar m-a impresionat.
El mi-a povestit despre viața sa de zi cu zi în închisoare. Era o cameră la subsol unde, în perioada sovietică, erau ținuți condamnații la moarte. Celula nu avea ferestre, nu intra lumina soarelui și era slab aerisită, ceea ce făcea respirația dificilă. Apele uzate curgeau pe podeaua murdară. Șobolanii ieșeau târându-se din gura de canal. Iar un om de știință cunoscut în toată țara mi-a povestit cum le ținea acestor șobolani prelegeri de filosofie doar pentru a auzi sunetul unei voci umane. Din punct de vedere juridic, Ihor Kozlovskii a fost o victimă. A fost răpit și ținut în condiții inumane. A fost torturat atât de grav încât a trebuit să învețe din nou să meargă. Cu toate acestea, nici
măcar acest lucru nu l-a determinat să se considere și să se perceapă ca pe o victimă. Fundamentul existenței noastre este demnitatea, nu statutul de victimă.
Demnitatea înseamnă acțiune. Nu suntem prizonierii circumstanțelor, ci participanți la acest proces istoric. Demnitatea ne dă puterea de a lupta, chiar și în circumstanțe insuportabile. Crede în tine. Nu-ți pierde niciodată speranța. Dar definește corect cuvântul „speranță”. Speranța nu înseamnă convingerea că totul va fi bine. Speranța înseamnă conștientizarea profundă că toate eforturile noastre au avut un sens.”
