Viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara au început deja procesul de admitere, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea cât mai facilă – admitereonline.uvt.ro. Peste o mie de candidați și-au creat deja cont pe această platformă
de admitere online.
Oferta educațională a UVT pentru anul universitar 2024-2025 este formată din 81 de programe de studii universitare de licență și 102 programe de studii universitare de masterat, din 35 de domenii de studii. Locurile disponibile la programele de studii universitare din cadrul UVT pentru procesul de admitere din acest an sunt disponibile AICI. UVT scoate la concurs aproximativ 6200 de locuri la programele de studii universitare de licență, dintre care 2850 finanțate de la bugetul de stat, respectiv aproximativ 4500 de locuri la programele de studii universitare de masterat, peste 1500 dintre acestea fiind finanțate de la bugetul de stat.
O parte dintre aceste locuri sunt destinate unor categorii specifice de candidați, după cum urmează:
Totodată, pentru candidații români de pretutindeni, UVT oferă în acest an 250 de locuri finanțate de la bugetul de stat la ciclul de studii universitare de licență (150 de locuri cu bursă și 100 de locuri fără bursă) și 109 locuri finanțate de la bugetul de stat la ciclul de studii universitare de masterat (70 de locuri cu bursă și 39 de locuri fără bursă).
Ca în fiecare an, Universitatea de Vest din Timișoara apreciază elevii care au obținut rezultate deosebite la diverse concursuri și olimpiade naționale și internaționale în perioada studiilor liceale și a pregătit condiții speciale de admitere și pachete de beneficii pentru cei care aleg să urmeze studiile universitare la UVT, astfel:
Elevii cu rezultate academice remarcabile obținute în perioada studiilor liceale vor primi în curând scrisori de invitație la Universitatea de Vest din Timișoara, în baza cărora aceștia pot accesa un pachet special de beneficii. În cazul în care te încadrezi în această categorie, dorești să devii student al UVT și încă nu ai primit această scrisoare, te rugăm să ne transmiți un e-mail la adresa admitere@e-uvt.ro, în care să ne povestești despre reușitele tale de până în prezent.
Până în prima parte a lunii iulie 2024, conform calendarelor stabilite prin regulamentele facultăților UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere, candidații vor putea să completeze informații și să încarce documente pe platforma de înscriere. Procesul de înscriere se derulează în mediul online, urmând ca documentele să fie prezentate de candidați la centrele de admitere organizate de UVT, pentru certificarea acestora conform cu originalul, prin scanare de către reprezentanții instituției. Pașii pe care trebuie să îi parcurgă candidații în cadrul procesului de înscriere sunt disponibili AICI.
Toți candidații vor trebui să prezinte toate documentele necesare procesului de admitere, în conformitate cu prevederile regulamentelor privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere elaborate de facultățile UVT, în original sau în copie legalizată, până cu cel puțin o zi înainte de data afișării listelor cu candidații admiși, conform calendarului stabilit prin regulamentele facultăților UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere, la punctele de preluare a documentelor de admitere din sediile UVT sau din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru scanarea și certificarea acestora conform cu originalul de către operatorii UVT. Candidații care nu vor îndeplini această prevedere nu vor fi incluși în clasamentul procesului de admitere.
______________________________________
Toate informațiile despre procesul de admitere, programele de studii și oportunitățile pe care UVT le oferă sunt disponibile pe site-ul UVT dedicat procesului de admitere – admitere.uvt.ro.
Dacă și tu îți dorești să devii cea mai bună versiune a ta la cea mai mare instituție de învățământ superior comprehensivă din regiunea de vest a României, începe acum procesul de înscriere pe platforma de admitere online!