Consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și a inovării la nivelul universității noastre este susținută prin demersurile continue ale UVT în acest sens.
Astfel, au fost contractate două proiecte noi, finanţate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 1 - Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor:
1. Modernizarea infrastructurii de calcul și stocare a Centrului de Cercetare în Informatică al Universității de Vest din Timișoara pentru oferirea de servicii de tip Cloud și servicii de calcul de înaltă performanță – MOISE. Valoare proiect: 5.695.580,54 lei. Perioada de implementare 24 luni, din 24.04.2020 – 24.04.2022.
2. Centrul suport pentru participarea la proiecte internaționale – SupportTM. Valoare proiect: 2.939.518 lei. Perioada de implementare 39 luni, din 30.04.2020 – 30.07.2023.
De asemenea, inițiativele care au în vedere finanțarea pentru dezvoltare instituţională s-au concretizat prin aprobarea a 11 propuneri de proiecte depuse de către UVT în baza Ordinului Nr. 3132/30 ianuarie 2020 privind constituirea şi utilizarea fondului pentru finanţarea situaţiilor speciale, care nu pot fi integrate în formula de finanţare a instituţiilor de învăţământ superior de stat.
Valoarea totală a finanţării obţinute de la Ministerul Educației și Cercetării pentru aceste proiecte de tip FSS este de 2.346.980 lei.