Săptămâna aceasta, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara găzduiește UNITA Blended Intensive Program, un program de mobilitate tip „școală de toamnă” organizat în cadrul Alianței Universitare Europene UNITA, cu tema The Dynamics between the European Union and the Member States. A Comparative (Law) Perspective.
Programul reunește 28 de studenți, masteranzi și doctoranzi, dintre care 22 de la Università degli studi di Torino (Italia), Université de Pau et des Pays de l’Adour (Franţa), Université Savoie Mont Blanc (Franţa), Universidad de Zaragoza (Spania) şi Universidade Beira Interior (Portugalia). Totodată, în cadrul programului intervin 4 profesori și 5 doctoranzi din cadrul Facultății de Drept a UVT, precum și profesori de la Università degli studi di Torino și Université Savoie Mont Blanc.
Inițiativa include o componentă online, care a avut loc în săptămâna 16-20 octombrie, precum și o componentă on-site, găzduită la UVT în săptămâna 23-27 octombrie. Activitățile didactice au fost dublate de o vizită de studiu la Curtea de Alep din Timișoara, precum și de vizite la expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” și la Muzeul Satului Bănățean.