Comunitatea academică din Universitatea de Vest din Timișoara are bucuria de a anunța obținerea unui succes mondial de către studentul Facultății de Educație Fizică și Sport (FEFS-UVT), Denis Iovescu, care a devenit Campion Mondial la Karate prin câștigarea întrecerii finale din competiția organizată în SUA (Florida) de către Federația WUKF.
Denis Iovescu, pregătit de către antrenorul Bede Laszlo Arthur, a fost desemnat anul trecut cel mai mai bun sportiv al județului Timiș, de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș. Student al Facultății de Educație Fizică și Sport din UVT, înscris în programul de studii de licență „Sport si performanță motrică”, Denis Iovescu practică disciplina sportivă de karate de la vârsta de 12 ani, atingând certificarea cu centură neagră 2 Dan.
Desfășurat între 2 și 7 iulie 2022 în Florida (USA), Campionatul Mondial de Karate a fost organizat de Federația WUKF, participând un număr total de 1470 de sportivi din 34 de țări. Ca membru al Lotului Național de Karate, sportivul Denis Iovescu a luptat la mondialul din Florida cu adversari din Slovacia, Anglia și SUA, intrând în finală, competiție în care l-a învins cu 5-0 pe cel de-al doilea finalist, sportiv din Danemarca, devenind Campion Mondial la categoria de 85 kg. La probele de echipă, lotul României s-a clasat pe locul 2.