Au început înscrierile pentru a face parte din grupul țintă al proiectului Be the first, become your best!, având codul MySMIS 323824.
Proiectul „Be the first, become your best!”, implementat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), își propune să contribuie la combaterea abandonului universitar și la creșterea numărului de absolvenți de studii universitare dintr-o categorie socială foarte specifică, deseori ignorată de măsurile de sprijin existente: tinerii proveniți din familii cu un nivel educațional scăzut, al căror părinți nu au absolvit studii universitare și care ar putea deveni, astfel, primii studenți din familiile lor. Așadar, vor fi sprijiniți studenți ai ciclului de studii universitare de licență, pentru a le oferi suportul necesar pentru a urma studii universitare.
Grupul țintă din cadrul proiectului va fi constituit din 200 de studenți care vor lua parte la activitățile propuse timp de doi ani universitari, dintre care 100 de studenți vor fi recrutați în primul an de derulare a proiectului (anul universitar 2025-2026).
Proiectul vizează dezvoltarea și implementarea unui program complex de sprijin, consiliere și orientare educațională și vocațională, activități didactice remediale și suport financiar pentru studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara, provenind din grupuri defavorizate și subreprezentate, în vederea asigurării accesului și participării la studii universitare de calitate.
Pe lângă activitățile de sprijin, fiecare student din grupul țintă va beneficia de un suport financiar constând într-o subvenție de 330 de lei/lună, acordată în perioada octombrie-iunie, timp de doi ani universitari, cu condiția participării la programul de sprijin individualizat elaborat în urma evaluării preliminare efectuate după înscrierea în grupul țintă. Detalii despre activitățile la care vor putea participa în cadrul proiectului studenții care vor fi selectați în grupul țintă sunt disponibile AICI.
Studenți eligibili pentru a face parte din grupul țintă al proiectului
Studenții vizați pentru înscrierea în grupul țintă al proiectului pot fi înmatriculați în anii 1 sau 2 ai studiilor universitare de licență (la data intrării în grupul țintă) și, ulterior 3 (în al doilea an de apartenență la grupul țintă), pentru programele de studii universitare de licență cu o durată de trei ani (180 de credite), respectiv înmatriculați în anii de studii 1, 2 și 3 (la data intrării în grupul țintă) și, ulterior 4 (în al doilea an de apartenență la grupul țintă), pentru programele de studii universitare de licență cu o durată de patru ani (240 de credite) din cadrul uneia dintre următoarele facultăți:
– Facultatea de Arte și Design;
– Facultatea de Drept;
– Facultatea de Fizică și Matematică
– Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie;
– Facultatea de Informatică;
– Facultatea de Sociologie și Asistență Socială;
– Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației.
La nivelul Universității de Vest din Timișoara se desfășoară un alt proiect cu același specific, Educație pentru Viitorul tău Academic, care vizează studenții de la celelalte facultăți UVT decât cele menționate anterior. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul proiectului, aici.
Pentru a fi eligibili pentru înscrierea în grupul țintă al proiectului, studenții UVT trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii, la data intrării în operațiune (data realizării selecției pentru a deveni parte din grupul țintă al proiectului):
Minimum 70% din grupul țintă format din studenți va fi reprezentat de persoane provenite din familii cu nivel educațional al părinților scăzut (ai căror părinți nu au obținut o diplomă de studii universitare, care pot avea frați/surori care sunt deja studenți/au absolvit deja studii universitare), astfel că aceștia vor avea prioritate în procesul de selecție. De asemenea, în selecția grupului țintă vor avea prioritate studenții înmatriculați în anul I al ciclului de studii universitare de licență.
Forme de sprijin acordate în număr limitat
Pentru a susține parcursul educațional al studenților care au cea mai mare nevoie, în cadrul proiectului vor fi acordate mai multe tipuri de sprijin pentru un număr limitat de beneficiari din totalul celor care fac parte din grupul țintă, astfel:
Studenții care vor beneficia de aceste forme de sprijin vor fi cei cu veniturile cele mai reduse care și-au exprimat intenția de a aplica pentru aceste facilități prin intermediul acestui formular, care vor fi identificați prin intermediul documentelor încărcate în formularul de înscriere în grupul țintă al proiectului, în limita bugetului disponibil.
Modalitate de înscriere în grupul țintă al proiectului
Înscrierea în grupul țintă al proiectului Be the first, become your best! se realizează prin intermediul formularului online disponibil AICI. Prima etapă a înscrierilor se încheie în 16 septembrie 2025. Dacă numărul de locuri disponibile în proiect nu este atins, procesul de selecție va continua și cu alte etape de selecție, calendarul acestora urmând a fi publicat pe site-ul proiectului.
Toate informațiile despre proiect, posibilitatea de înscriere în grupul țintă sau beneficiarii eligibili sunt disponibile pe site-ul bethefirst.uvt.ro, iar orice alte informații suplimentare pot fi solicitate la adresa de e-mail bethefirst.project@e-uvt.ro.
Documentele necesare pentru înscrierea în grupul țintă sunt menționate în Metodologia de identificare și selecție a grupului țintă în cadrul proiectului Be the first, become your best! – disponibilă AICI, iar condițiile de menținere în grupul țintă sunt descrise în Metodologia privind acordarea de sprijin și subvenții în vederea facilitării tranziției la studiile universitare și de prevenire și combatere a abandonului universitar în cadrul proiectului Be the first, become your best! – disponibilă AICI.