,,Samovarul literar”, eveniment cu tradiție al Bibliotecii Centrale Universitare ,,Eugen Todoran”, moderat de dr. Radu Pavel Gheo și dr. Daniel Luca, invită publicul să se alăture discuției pe marginea unei cărți de poezie recent publicate.
După o serie de cărți de proză, moderatorii îl au ca invitat pe George Lână, autor al volumului bilingv român-englez de poezie intitulat A treia inimă, apărut la editura Waldpress în 2022, în traducerea scriitoarei Antuza Genescu.
Joi, în 27 aprilie, ora 18:00, în Aula bibliotecii, are loc întâlnirea cu autorul, despre care Dan Sgârță notează că este „stăpân și rob al cuvântului (...). apărător al diversității și frumuseții lumii, al sufletului și libertăților morale.”
George Lână a debutat în anul 1997 cu volumul Bariera de la Voiteni, la editura Marineasa. Dintre celelalte volume ale sale amintim Casa cu flori (2007), Linia Siegried a ochilor tăi (2015) și Spațiul dintre două secunde (2019).