Centrul de Cercetări Bio-Bibliografice al Bibliotecii Centrale Universitare ,,Eugen Todoran” din Timișoara, prin Dr. Daniel Luca, aduce în atenția publicului romanele lui Isac Peltz. Evenimentul are loc miercuri, 26 aprilie, ora 15:00, în Aula bibliotecii.
În romanele Țară bună și Israel însângerat, Isac Peltz prezintă atitudinile diferite ale locuitorilor din mahalalele bucureștene față de alogeni. Dacă înainte celui de cel de-al Doilea Război Mondial, relațiile erau strânse, benefice, alogenii fiind considerați oameni ai locului, odată cu izbucnirea războiului apare ura îndreptată în special împotriva evreilor.
Informațiile prezentate în cărți sunt credibile, spune Dr. Daniel Luca, bibliotecar în cadrul instituției și membru al Centrului de Cercetări. Ele tind uneori spre naturalism, autorul însuși provenind din comunitatea evreiască a orașului București.
Isac Peltz, scriitor și jurnalist evreu-român, a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și este recunoscut în lumea culturală pentru numeroase romane și nuvele. În timpul Holocaustului, autorul a apărut pe lista scriitorilor evrei interziși.