În cadrul special oferit de Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, a avut loc ceremonia de decernare a distincțiilor Officier de L’ordre des Palmes académiques, domnului prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea și Chevalier de L’ordre des Arts et des Lettres, domnului prof.univ.dr. Mircea Mihăieș, de către Excelența Sa Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze în România. Contextul în care a avut loc evenimentul a fost creat de legătura durabilă dintre UVT și mediul universitar francez, important pentru dezvoltarea francofoniei în Timișoara și România.
Universitatea de Vest din Timișoara, ca principală universitate comprehensivă a vestului țării, dezvoltă permanent parteneriatul cu spațiul francez al educației și cercetării. Cea mai longevivă componentă a acestui parteneriat, care are o istorie de peste 50 de ani, este reprezentată de prezența la UVT a unui lector francez, o contribuție apreciată și binevenită pentru dezvoltarea programelor cu dimensiune francofonă. În plus, în cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie din UVT s-a consacrat, de mai multe decenii, prezența neîntreruptă a programelor de studii în limba franceză, atât pentru studiul francezei ca limbă străină, dar și a unor programe de studii specifice organizate în limba franceză, cum ar fi cel de Management.
Tot în spiritul acestui parteneriat româno-francez dezvoltat la UVT, s-au concretizat mai multe acorduri de apartenență la structuri si organizații francofone importante, așa cum este Rețeaua Internațională a Catedrelor Senghor ale Francofoniei (RICSF). Rețeaua creată în 2002, la inițiativa rectorului Michel Guillou, reunind Catedrele Senghor ale Francofoniei, este o structură inter-universitară foarte activă a francofoniei internaționale care, în prezent, reunește 24 de universități membre, de pe toate continentele. Catedra Senghor din cadrul Universității de Vest din Timișoara este membru activ al RICSF de mai mulți ani și asigură vicepreședinția rețelei.
În linia acestui parteneriat francofon durabil stabilit la UVT, se remarcă și prezența unei comunități francofone puternice, cu peste o sută de cadre didactice care au efectuat studii, de scurtă sau lungă durată, în Franța, prin programe prioritizate în mandatele rectorului UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea. Mare parte dintre acești cercetători au stabilit colaborări și participări la echipe de proiect din domeniile educației și cercetării, concretizate în relații academice cu peste 70 de universități din Franța. Ca urmare a procesului de inițiere a unei profunde reforme universitare europene, propuse prin Declarația de la Sorbona, susținută de președintele Franței, Emmanuel Macron, în anul 2017, privind alianțele universitare europene, UVT și-a asumat o nouă identitate europeană de rețea academică, fondând Universitatea Europeană UNITA, alături de universități din Franța, dar și din alte trei țări de limbi romanice. În prezent, rectorul UVT exercită președinția comitetului executiv „Governance Board UNITA”. În plus, pentru a da importanța cuvenită reformei universitare europene realizate prin procesul de fondare a alianțelor universitare, rectorul UVT a propus înființarea rețelei de universități românești „Ro European Universities” – asociație a universităților din România membre în diversele alianțe europene formate pe parcursul derulării acestui proces – unde UVT deține președinția asociației.
În dezvoltarea sa instituțională, Universitatea de vest din Timișoara și-a asumat în mod deschis un program de dezvoltare a opțiunilor universitare francofone. Cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Marea Unire, la UVT a fost inaugurată placheta aniversară care îl reprezintă pe Emanuel de Martone, o marcare simbolică a contribuțiilor esențiale ale acestui mare geograf francez pentru trasarea granițelor României Mari. De-a lungul mandatelor diplomatice franceze recente, comunitatea UVT a avut onoarea să primească vizitele Excelențelor Sale, ambasadorilor Franței la București, Michele Ramis, Laurence Auer și Nicolas Warnery, care au susținut și valoroase prelegeri în cadrul evenimentelor UVT reunite în cadrul seriei „Conferințele ambasadorilor”.
Unul dintre cele mai ample programe culturale oferite de UVT comunității timișorene în anul 2023, când Timișoara a derulat programul Capitalei Europene a Culturii, a fost reprezentat de invitarea unora dintre cele mai prestigioase personalități ale științei și culturii mondiale, care au conferențiat în Timișoara, în seria „Laureați Nobel la UVT”. În acest program, s-au aflat în prim plan trei laureați Nobel de prestigiu din Franța, cercetătorii Gerard Mourou, Jean Pierre Sauvage, Jean Marie Lehn, a căror prezență la Timișoara a transformat capitala Banatului într-un centru al legăturilor culturale și științifice europene.