UVT a intrat, începând cu anul 2020, într-o nouă etapă de dezvoltare instituţională şi internaţionalizare, ca parte a alianţei europene UNITA.
Proiectul „UNITA - Universitas Montium” se află la baza acestei alianțe, care va fi dezvoltată şi prin intermediul demersurilor complementare ale celor şase universităţi. Un astfel de proiect este „Research for UNITA” (Re-UNITA), care urmează să fie susţinut financiar în cadrul iniţiativei „Science with and for Society”, a programului Horizon 2020, cu suma de două milioane de euro.
„Re-UNITA” va facilita o transformare instituțională suplimentară a alianței universitare europene UNITA, prin crearea unei structuri comune multidisciplinare, competitive și de inovare, orientată spre provocările actuale din domeniile energiilor regenerabile, patrimoniului cultural și economiei circulare. În mod particular, proiectul își propune:
Să ofere unul dintre cele mai atractive medii din Europa pentru cercetători și studenți;
Să creeze o rețea europeană inovatoare de infrastructuri de cercetare comune;
Să fie un actor al vitalității și diversificării socio-economice pentru regiunile montane și comunitățile transfrontaliere:
Să asigure diseminarea rezultatelor cercetării și răspândirea științei în societate.
Ȋn cadrul proiectului, UVT coordonează pachetul de lucru privind „Implicarea cetățenilor, societății civile și publicului în cercetare și inovare”. Obiectivele acestuia sunt orientate spre conceptele de „știință pentru cetățeni” și „știință deschisă”, bazându-se pe afirmația că universitățile pot și trebuie să devină un (f)actor activ al dezvoltării, nu numai comunicând și împărtășind rezultatele cercetării lor, ci și prin formarea celorlalți actori sociali.