Site logo
    Adaugă anunț
    Sign in
    Adaugă anunț

    Program terapeutic de recuperare post-COVID-19, oferit de UVT

    • Data
      aprilie 7, 2021
    • Arhivă anunțuri
    • Detalii anunț
    • prev
    • next
    • Salvează
    • prev
    • next
    Descrierea anunțului

    Preocupată de aspectul responsabilității sociale și de participarea la efortul colectiv de normalizare a vieții, UVT lansează un program terapeutic cu exerciții fizice, destinat celor care se află în etapa post- COVID-19.

    Acesta se adresează așadar pacienților COVID-19 vindecați, care au o trimitere eliberată de un medic specialist, prin care li se recomandă exerciții de recuperare respiratorie și/sau musculară.

    Programul terapeutic va cuprinde ședințe de antrenament, cu exerciții fizice coordonate de specialiști ai Facultății de Educație Fizică și Sport, care se vor desfășura în aer liber pe terenurile de sport ale UVT, după un calendar ce va fi anunțat participanților înscriși. Cei ce doresc să participe la acest program terapeutic și care au o trimitere medicală, se pot înscrie prin intermediul acestui FORMULAR.

    Scopul reabilitării post-COVID 19 urmărește: reducerea riscului de readmisie, ameliorarea calității vieții pacienților, eliminarea/diminuarea consecințelor negative: respiratorii, musculo-scheletale, neurologice, cognitive, psiho-sociale determinate de COVID-19, precum și reinserția rapidă funcțională, socială și profesională.

    În funcție de statusul clinic și vârstă, programul terapeutic poate fi personalizat, pe baza evaluării pacienților de către echipa multidisciplinară: medic, kinetoterapeut, profesor de educație fizică și sport, psiholog.

    La conferința de presă pentru prezentarea acestui program au participat: Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, conf. univ. dr. Adrian Nagel (Decan FEFS) și conf. univ. dr. Bogdan Almajan (FEFS). Înregistrarea evenimentului, cu detalii despre program, poate fi urmărită pe PAGINA DE SOCIAL-MEDIA UVT.

    Facultate / Departamente
    • Facultatea de Educație Fizică și Sport
    Gallery
    Persoană responsabilă
    • Conf. univ. dr. Bogdan Almăjan

    Coș