Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) continuă să ofere studenților oportunități internaționale dintre cele mai variate pentru a-și completa parcursul academic și profesional, luând în considerare faptul că aceștia vor trăi într-o lume tot mai intens conectată și vor lucra pe o piață a muncii globală. Astfel, studenții UVT au oportunitatea de a integra în parcursul lor academic o experiență internațională de învățare sau de formare profesională, optând pentru o mobilitate organizată sub umbrela programului Erasmus+. Astfel, în intervalul 3-23 martie 2025, la UVT are loc înscrierea studenților pentru participarea la mobilități de studii în cele peste 500 de universități partenere din străinătate.
Prin intermediul unei mobilități Erasmus+ studenții pot studia într-o altă țară pentru o săptămână, un semestru sau un an, pe parcursul fiecărui ciclu de studii (licență, master sau doctorat), sau pot efectua stagii de practică ce au o durată minimă de două luni. Trebuie doar să caute universitatea și țara care se potrivește obiectivelor lor de dezvoltare și creștere din punct de vedere profesional. Mobilitățile sunt susținute financiar printr-un grant Erasmus, iar activitățile academice desfășurate în străinătate sunt recunoscute la revenirea în țară. Mobilitățile disponibile prin programul Erasmus+ pot fi combinate în funcție de nevoile, obiectivele și interesele fiecărui student. De exemplu, dacă sunt student înmatriculat la un program de studii de master la UVT, pot opta pentru o mobilitate Erasmus+ de un semestru în prima jumătate a anului universitar 2025-2026 și pot adăuga la aceasta și o mobilitate de studii de o săptămână, înainte sau după.
_____________________________________
INFO: Mobilități Erasmus+ în Europa. Cum?
Mobilitățile de studii permit studenților UVT să își desfășoare activitatea academică prin parcurgerea unor programe de studii similare la universități partenere din țările membre ale programului Erasmus+, oferindu-le posibilitatea să facă acest lucru în baza unor granturi. Cuantumul acestor granturi pentru mobilități depinde de țara în care se desfășoară mobilitatea, după cum urmează:
– 674 euro/lună pentru majoritatea destinațiilor europene;
-606 euro/lună pentru mobilități în Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria și Turcia.
Mobilitățile de practică le oferă studenților oportunitatea de a-și desăvârși parcursul academic printr-o formare profesională la o universitate, instituție sau organizație din străinătate, indiferent că e vorba despre un stagiu într-un institut de cercetare pentru studenți doctoranzi ori un stagiu într-o asociație neguvernamentală dintr-o altă țară. Pentru mobilitățile de practică, sprijinul financiar este diferențiat astfel:
– 824 euro/lună pentru majoritatea destinațiilor;
-756 euro/lună pentru Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria și Turcia.
În plus, programul Erasmus+ oferă și mobilități de scurtă durată (5–30 zile) ce adaugă la parcursul academic al studenților o experiență de învățare intensivă, concentrată în general pe un subiect de nișă, de actualitate și de interes pentru studenți. Aceste mobilități pot fi:
Granturile aferente acestor mobilități sunt stabilite astfel:
– 79 euro/zi pentru activități de până la 14 zile;
– 56 euro/zi pentru activități care depășesc 14 zile.
În plus, fiecare student sau proaspăt absolvent primește un grant de transport, indiferent de tipul de mobilitate ales, calculat în funcție de distanța dintre UVT și instituția gazdă.
De asemenea, în linie cu eforturile Universității de Vest din Timișoara de a sprijini studenții ce provin din medii dezavantajate să acceseze toate oportunitățile oferite de către UVT pentru un parcurs academic excelent, internațional și conectat la nevoile pieței muncii, beneficiarii bursei sociale sau cei care îndeplinesc criteriile pentru obținerea unei astfel de burse primesc un sprijin financiar suplimentar de 250 euro/lună, iar bursele academice (de merit, de studiu, sociale etc.) sunt menținute pe întreaga durată a mobilității.
Mobilități Erasmus+ în destinații inedite. Cum?
Pentru cei care doresc să exploreze oportunități din afara Europei, programul Erasmus+ permite mobilități de studii și de practică în parteneriat cu universități din: Africa de Sud, Albania, Azerbaidjan, Algeria, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Canada, China, Columbia, Ecuador, Egipt, Georgia, Indonezia, India, Kenya, Kazahstan, Maroc, Malaezia, Mexic, Muntenegru, Republica Moldova, Republica Dominicană, Peru, Filipine, Tunisia, Taiwan, Vietnam, SUA, Uzbekistan.
Grantul pentru aceste mobilități este de 700 euro/lună, la care se adaugă un grant de transport calculat în funcție de distanța parcursă dintre UVT și instituția gazdă.
Unde poți afla mai multe?
Studenții interesați de oportunitățile Erasmus+ pot obține informații suplimentare de la Direcția de Relații Internaționale a UVT (camera 159, etaj 1, sediul UVT) sau accesând site-ul oficial: www.ri.uvt.ro.
În perioada 3–23 martie, între orele 10:00–14:00, echipa Erasmus+ va fi prezentă la standul informativ din holul principal al UVT pentru a răspunde întrebărilor și pentru a oferi suportul necesar realizării unei aplicații pentru o mobilitate Erasmus+.
Sesiuni de informare Erasmus+ la UVT
Pentru a afla mai multe despre procesul de aplicare și criteriile de eligibilitate, studenții UVT sunt invitați să participe la:
Prezentarea fizică – 13 martie, ora 13:00, Aula Magna, clădirea UVT.
Prezentarea online – 17 martie, ora 14:30,
accesibilă la acest link: https://meet.google.com/qnn-wobg-orn.
Once Erasmus, always Erasmus!