Institutul de Cercetări Avansate de Mediu al UVT, câștigător al proiectului „Extinderea infrastructurii naționale participantă la segmentul de sol colaborativ European (COLGS-RO)”
Scopul proiectului este de a oferi și implementa o soluție de extindere a infrastructurii de acces și procesare a datelor satelitare Copernicus Sentinel prin adăugarea componentelor de tip cub de date și a facilităților de procesare distribuită, în corelare cu prioritățile naționale de monitorizare a mediului și securității. ROCS – sau Romanian earth Observation Collaborative System – este propunerea consorțiului condus de UVT pentru tematica #17 din cadrul apelului, susținând abordarea prin studii de caz, precum sunt cele despre adaptarea la schimbările climatice, politica agricolă comună, produse de bază asociate cu evoluțiile fondului forestier precum și despre aspectul utilizării datelor de observare a pământului în procesele educaționale.