Comisia Fulbright din România a lansat, în premieră, o competiție pentru un număr limitat de granturi de dezvoltare instituțională, destinată alumnilor programului Fulbright din universitățile românești, Universitatea de Vest din Timișoara fiind câștigătoarea unui astfel de grant.
Proiectul intitulat ”Researching America from Timișoara 2023. Community-Building, Innovation, Internationalization” a debutat la UVT sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Habil. Cristina Chevereșan (Director al Centrului de Studii Americane) și Asist. Dr. Loredana Bercuci (secretar științific al CSAM). Prima invitată, Assoc. Prof. Cristina STANCIU, Director al Humanities Research Center de la Virginia Commonwealth University s-a întâlnit cu specialiștii în Studii Americane, studenții, masteranzii, doctoranzii și colegii acestora.
Workshop-ul organizat special pentru membrii CSAM, A Research Center in the Humanities: Opportunities and Challenges, a inclus discuții aplicate, comparative, despre rolul, aspirațiile, activitățile, potențialul și provocările instituționale ale unui centru de cercetare din sfera științelor umaniste, în era inter- și trans-disciplinarității. Întâlnirea Prof. Stanciu cu membrii comunității extinse a avut loc vineri, 20 octombrie, ora 13, în amfiteatrul A01 (https://www.facebook.com/uvtmediahub/videos/7056914267685588/). Prelegerea urmată de o sesiune animată de întrebări și răspunsuri a fost moderată de Prof. Univ. Dr. Habil. Dana Percec. Tema aleasă, The Legacy of Residential Schools in Native North American Literature and Culture, a stârnit atât interesul, cât și curiozitatea publicului. Acesta a fost format preponderent din specialiști în Studii Americane, profesori și studenți, dar a inclus și participanți din alte domenii și de la alte Facultăți ale UVT, ceea ce evidențiază inițiativa CSAM drept una menită să creeze noi platforme de dialog transatlantic la nivelul întregii universități.