Moment aniversar la UVT: de ziua Europei, în 9 mai 2022, Biroul Erasmus din cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale a deschis cea de-a X-a ediţie a evenimentului deja tradiţional, ”Erasmus International Week @ West University of Timişoara”. Declarat model de bune practici la nivel naţional în 2019, desfăşurat exclusiv online în 2020, evenimentul organizat cu mult entuziasm şi curaj începând din 2021, odată cu revenirea la (noul) normal, s-a bucurat şi de această dată de un succes extraordinar în rândul aplicanţilor din străinătate.
Un număr record de 80 de participanţi, cadre didactice şi personal administrativ, provenind de la universităţile partenere Erasmus din peste 20 de ţări de pe 4 continente, s-au întâlnit la Timişoara pentru a discuta despre viitorul internaţionalizării învăţământului superior la nivel global. Ţările reprezentate la eveniment sunt: Albania, Armenia, Azerbaigian, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Egipt, Franţa, Georgia, Germania, India, Indonezia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii, Tunisia, Turcia, Ucraina, Uzbekistan.
Programul include activităţi de training susţinute de experţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, precum şi din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Temele pe care le propunem spre abordare participanţilor internaţionali sunt: mobilităţile internaţionale în noul program Erasmus+, iniţiativa European Universities şi Alianţa Europeană UNITA, redefinirea internaţionalizării în învăţământul superior după pandemie. De asemenea, participanţii vor fi angrenaţi zilnic în activităţi ce presupun schimbul de bune practici în domeniul relaţiilor interuniversitare la nivel internaţional (activităţi de tip mutual learning workshop, mobility cafe, job shadowing), dar şi activităţi de predare în opt din facultăţile UVT.
Universitatea de Vest din Timișoara continuă să îşi demonstreze rezilienţa în această perioadă de tranziţie către noua normalitate, redefinind acţiuni deja cunoscute, precum Erasmus International Week @West University of Timişoara, și adaptându-le noilor condiţii şi nevoi din învăţământul superior. Astfel de acţiuni aduc valoare adăugată experienţei profesionale a participanţilor din străinătate, dar şi a colegilor din UVT ce intră în contact cu ei (personal administrativ sau didactic), reprezentând o altă formă de internaţionalizare acasă după o perioadă în care accesul la experienţe internaţionale fizice a fost extrem de limitat.