În contextul tranziției verzi și digitale a Uniunii Europene, UVT își propune să se poziționeze strategic, drept partener al comunității județene, regionale și naționale pentru procese de transformare verde și digitală.
În procesul de transformare digitală, utilizarea noilor tehnologii este fundamentală, astfel încât ne propunem ca în perioada următoare să dezvoltăm un laborator de realitate virtuală și augmentată, care să sprijine parcursul educațional și dobândirea de noi cunoștințe, indiferent de vârstă.
Tocmai în acest sens, vă invităm să sprijiniți proiectul investițional propus de UVT în cadrul apelului deschis de CJT, prin oferirea votului dumneavoastră. Proiectul UVT, intitulat "Educație pentru viitor", poate fi votat accesând acest link.
Ne-am bucura să vă avem alături și în cadrul acestui proces. Doar împreună putem contribui la tehnologizarea comunității noastre!