La Institutul Francez din Timișoara a avut loc sâmbătă, 26 octombrie 2024, ceremonia de decernare a distincției Chevalier de L’Ordre des Palmes Académiques, domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, de la Departamentul de Geografie al Universității de Vest din Timișoara. Înmânarea scrisorii oficiale și a însemnelor simbolice a fost realizată de către Excelența Sa Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze în România. A participat și doamna Tilla Rudel, directoarea Institutului Francez, precum și un public numeros, atașat de limba franceză și de valorile Francofoniei.
Ordinul Palmes Académiques este cel mai vechi ordin onorific dintre distincțiile civile acordate de Franța, fiind instituit în anul 1808, și este un titlu acordat în mediul universitar, pentru contribuții de excelență la afirmarea culturii franceze în lume. Evenimentul de sâmbătă a fost favorizat de legătura solidă dintre UVT și mediul universitar francez, important pentru afirmarea francofoniei în Timișoara și în partea de vest a României.
Colaborările profesorului Nicolae Popa cu universități și structuri de cercetare din Franța au început încă din anul 1993 și au continuat fără întrerupere până astăzi, în forme multiple, a căror contribuție la afirmarea francofoniei în această parte a țării au fost remarcate și recompensate acum, prin acordarea acestui titlu.
De altfel, evenimentul este o consecință a parteneriatului dintre UVT și mediul universitar din Franța, care datează de mai bine de 50 de ani, perioadă în care au fost dezvoltate multiple forme de colaborare, de la acorduri bilaterale cu numeroase universități din Franța, la mobilități ale studenților și cadrelor didactice, la proiecte comune de cercetare și formare, la doctorate în cotutelă interuniversitară, până la acorduri de integrare în structuri francofone internaționale. Între acestea, în ultimii ani s-au consolidat colaborările și proiectele dezvoltate de UVT în cadrul Agenției Universitare a Francofoniei, în care prof. Nicolae Popa este de mulți ani membru în Comisia Regională de Experți pentru Europa Centrală și Orientală, respectiv în cadrul Rețelei Internaționale a Catedrelor Senghor ale Francofoniei (RICSF).
Rețeaua, creată în 2002 la inițiativa rectorului Michel Guillou, reunind Catedrele Senghor ale Francofoniei, este o structură inter-universitară foarte activă a francofoniei internaționale care, în prezent, reunește 28 de universități membre, de pe toate continentele. Catedra Senghor din cadrul Universității de Vest din Timișoara este membru activ al RICSF de mai mulți ani, iar din 2020 prof. univ. dr. Nicolae Popa, titularul acesteia, este și vicepreședinte al rețelei. De altfel, în anul 2023, domnia sa a organizat în Timișoara Adunarea Generală și Zilele științifice ale Rețelei Catedrelor Senghor, la care s-au reunit titulari, rectori și prorectori din 20 de universități francofone membre ale rețelei, de pe toate continentele.
Menționăm și faptul că, la celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire, profesorul Nicolae Popa a făcut demersurile necesare pe lângă conducerea UVT pentru ca, în cadrul unui simpozion internațional care a reunit academicieni, universitari, diplomați, doctoranzi și studenți din România, Republica Moldova, Franța și Marea Britanie, în universitate să fie inaugurată placheta aniversară care îl reprezintă pe Emmanuel de Martonne, o marcare simbolică a contribuțiilor esențiale ale acestui mare geograf francez pentru trasarea granițelor României Mari.
Este de remarcat și contextul de ansamblu în care a avut loc evenimentul de sâmbătă, în care Timișoara este consacrată, de mai mult timp, ca o comunitate deschisă legăturilor durabile dintre UVT și mediul universitar francez, importante pentru dezvoltarea francofoniei în Timișoara și România. Acordarea distincțiilor statului francez unor personalități timișorene prestigioase confirmă acest context. Merită amintit, astfel, și evenimentul desfășurat tot în acest an, cel al ceremoniei de decernare a distincțiilor Officier de L’ordre des Palmes académiques, domnului prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, și Chevalier de L’ordre des Arts et des Lettres, domnului prof.univ.dr. Mircea Mihăieș, personalitate binecunoscută a criticii literare.