În cadrul proiectului West Summer University, douăzeci și doi de liceeni din România și din Republica Moldova au avut ocazia de a participa, la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, la activități de imersiune în limba, cultura și civilizația japoneză (Discover Japan: language; Discover Japan: culture), coordonate de conf. univ. dr. George Șipoș și drd. Andrea Putnoky.
Elevii au fost entuziaști, comunicativi, plini de energie și, mai ales, fascinați de cele învățate, astfel încât sperăm ca o parte dintre ei să revină, după terminarea liceului, în sălile și amfiteatrele Universității de Vest din Timișoara, ca studenți la specializarea secundară Limba și literatura japoneză (în combinație cu Limba și literatura română sau cu Limba și literatura engleză).
Succesul de care s-au bucurat aceste activități evidențiază importanța și atractivitatea studiilor asiatice în rândul tinerilor, Universitatea de Vest din Timișoara fiind singura instituție de învățământ superior din zona de vest a țării care oferă această specializare, prezentă, la nivel național, doar în oferta de studii a altor două centre universitare. Cursurile au fost organizate în colaborare cu Centrul de Studii Est-Asiatice al Universității de Vest din Timișoara (https://csea.uvt.ro/), care promovează proiecte și inițiative de cercetare, conferințe academice, publicații științifice și oportunități de învățare continuă în domeniul limbilor, literaturilor și culturilor est-asiatice.