Directorul Centrului de Studii Americane: Keynote Speaker la Conferința Internațională a Facultății de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București
Directorul Centrului de Studii Americane al Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, Prof. Dr. Habil. Cristina Chevereșan, a făcut parte dintre vorbitorii invitați care au susținut conferințe în plen, alături de Matthias Bauer (Universität Tübingen), Sabine Koesters Gensini (Sapienza Università di Roma), Hélène Maurel-Indart (Université de Tours), Michaela Rückl (Universität Salzburg), Vasiliki Tsakona (National and Kapodistrian University of Athens), Julian Weiss (King’s College London), Angelika Zirker (Universität Tübingen). Prelegerea extrem de bine primită de public s-a intitulat The Other Roth: Exploring Central Europe și a dat naștere unei serii de discuții necesare referitoare la dialogurile culturale transatlantice și actualitatea lor.