Coaliția România Sustenabilă, comunitate din care face parte și Universitatea de Vest din Timișoara, invită studenții UVT să participe la o sesiune online specială dedicată lor, alături de unul dintre cei mai apreciați experți internaționali în domeniul sustenabilității și ESG: Tariq Fancy, fost Chief Investment Officer for Sustainable Investing la BlackRock și profesor la Stanford University.
📅 Luni, 3 noiembrie 2025 🕙 Ora 10:00 💻 Online, via Zoom
Tema dezbaterii: „Has Business Sustainability Cheated the Young?” Evenimentul propune o discuție sinceră și provocatoare despre sustenabilitatea corporativă, politicile ESG și impactul lor real asupra generațiilor tinere. Tariq Fancy va explora, dintr-o perspectivă critică, modul în care companiile abordează tranziția către un model economic sustenabil și ce înseamnă acest lucru pentru carierele viitoare în domeniul sustenabilității.
Cu o experiență vastă în centrul sistemului financiar global, Tariq oferă o viziune unică asupra diferenței dintre marketingul de sustenabilitate și impactul real al inițiativelor ESG.
Această oportunitate este adusă comunității UVT de către Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic (CITT), ca parte din misiunea de conectare a educației, cercetării și inovării cu nevoi reale ale comunității, în acord cu prioritățile UVT CDI: digital, green, wellbeing. Cei interesați sunt încurajați să aplice direct și/sau să adreseze eventuale solicitări de suport echipei CITT la inovare@e-uvt.ro. Reamintim pe această cale că la nivelul UVT a fost inițiat grupul de lucru „Citizen Science UVT”. Persoanele interesate să adere la acest grup de lucru se pot adresa CITT pentru informații suplimentare.