Conferința de lansare a proiectului „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din Regiunea Vest”, finanțat prin PNRR – Fonduri pentru România modernă și reformată
-
Dataianuarie 9, 2025
- Arhivă anunțuri
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de Beneficiar, are plăcerea de a vă invita să participați la evenimentul de deschidere a proiectului „Pedagogie digitala pentru cadrele didactice din Regiunea Vest” ID 18, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15 – Educație / Reforma 5 – Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației, Investiția 8 – Program de formare la locul de muncă pentru personalul didactic și finanțator pentru apelul de proiecte „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”. Proiectul este implementat în parteneriat cu Universitatea din București și cu casele corpului didactic din județele Alba, Arad, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinți și Timiş.
Evenimentul va avea loc astăzi, 9 ianuarie 2025, începând de la ora 13:00, în spațiul amfiteatrului A01 (sediul principal UVT, V.Pârvan nr.4). La conferință va participa echipa de proiect, coordonatorul acesteia, prof.univ.dr. Marian Ilie, alături de reprezentanți ai mass-media și invitați din rândul profesorilor implicați în proiect.
Vă așteptăm!
_____________________________________________
Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați!
Adela Sora-Nijloveanu– Expert imagine şi promovare (EIP)
Telefon – 0256592338, E-mail: inovest.digipedia@e-uvt.ro