Oportunitate de dialog în domeniul studiilor clasice, Colocviul Național al Studenților Clasiciști a vut loc pe parcursul a două zile în cadrul Universității de Vest din Timișoara și a adus împreună tineri pasionați de limbile și culturile clasice pentru a discuta despre importanța acestor domenii în societatea contemporană.
Organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere, Istorie și Teologie - UVT și cu sprijin din partea Ministerul Educației - România, acest eveniment a reunit studenți și masteranzi din șapte universități din România. De la București la Cluj, Iași, Craiova, Timișoara, tinerii au avut oportunitatea de a prezenta lucrări și de a participa la discuții pe teme diverse din sfera studiilor clasice.
Evenimentul a avut drept scop stabilirea unor colaborări și parteneriate academice între studenți și masteranzi din diferite programe de studii din țară, deschizând astfel noi oportunități pentru dialog și activități comune în domeniul studiilor clasice și al intersectării acestora cu alte discipline precum istoria, filosofia sau teologia.
Colocviul Național al Studenților Clasiciști reprezintă un pas important în consolidarea comunității academice și în promovarea valorilor clasice în societatea contemporană.