În perioada 17-19 octombrie 2024, PH Voralberg din Feldkirch, Austria, a găzduit cea de a 51-a ediție a conferinței AAAS (Austrian Association for American Studies), dedicată în acest an unei teme pe cât de generoase, pe atât de incitante: Educația, Artele și Studiile Americane. Lucrările s-au deschis cu o conferință plenară a Directorului Programului de Studii Americane al Stanford University, Shelley Fisher Fishkin (Professor of Humanities și Professor of English), care a lansat o întrebare provocatoare și necesară în peisajul studiilor culturale de astăzi: Poate literatura veni în ajutor atunci când istoria se află sub asalt? (”Can Literature Come to the Rescue when History is Under Siege”?) Prof. Dr. Steven D. Hoelscher (University of Texas at Austin) și Prof. Dr. Nassim W. Balestrini (University of Graz) au completat tabloul vorbitorilor în plen, pregătind terenul pentru trei zile animate de dezbateri teoretice și aplicate.
Universitatea de Vest din Timișoara a fost reprezentată prin tânărul dar foarte activul Director al Centrului de Studii Americane - https://csam-uvt.e-uvt.ro/ -, Prof. Dr. Habil. Cristina Chevereșan și Secretarul Administrativ al CSAM, Lect. Dr. Gabriela Tucan. Cele două specialiste au supus atenției publicului și experților prezenți un studiu de caz dedicat evoluției Studiilor Americane la Timișoara, la aniversarea a douăzeci de ani de existență a programului masteral de profil. ”Two Decades of Teaching American Studies in Timisoara: Awareness-Raising and Community-Building across Disciplines” s-a intitulat prezentarea ce a făcut parte dintr-o secțiune incitantă a conferinței: Situating and Teaching American Studies in Algeria, Israel, Romania, and the Netherlands. Discuțiile asupra aspectelor pedagogice, funcționale, conceptuale și structurale ale domeniului, dar și asupra inițiativelor conexe, din necesarele sfere ale cercetării, diseminării și outreach-ului au continuat mult după încheierea lucrărilor în sine, rezultând astfel multiple idei de colaborare și continuare a conversației inter- și trans-culturale între participanți cu interese de studiu similare.