La data de 1 iunie, Universitatea de Vest din Timișoara a onorat Ziua Internațională a Copilului printr-o serie de ateliere educative și interactive, sub egida evenimentului „Bulevardul Copiilor la UVT”, compus din ”Handbal ca la carte” organizat de Doru Costică, din cadrul Clubul Sportiv al Universității de Vest din Timișoara și Eugen Bota, din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport și „Mediu ca la carte” organziat de Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic UVT și Doru Costică, din cadrul Clubul Sportiv al Universității de Vest din Timișoara în parteneriat cu facultățile UVT. Această inițiativă face parte din proiectul mai amplu „Luna Verde la UVT” și reflectă angajamentul universității față de promovarea sportului, a educației integrate și a conștientizării ecologice.
Evenimentul a fost o fuziune dintre sport, creativitate, știință și tehnologie, unde copiii de toate vârstele au explorat diverse domenii academice, de la fizică și biologie, până la matematică și informatică, inclusiv aspecte de economie și literatură. Atelierele au fost concepute pentru a stimula gândirea critică și creativitatea, oferind participanților ocazia de a învăța prin metode interactive și ludice.
Importanța acestui eveniment rezidă în capacitatea sa de a încuraja tinerii să adopte un stil de viață sănătos și sustenabil și de a le oferi instrumentele necesare pentru a face față provocărilor viitorului. Prin intermediul activităților propuse, copiii au fost inspirați să valorifice știința și tehnologia în scopul protejării mediului și au fost încurajați să exprime liber, artistic și creativ, încurajându-se totodată și preocupările lor pentru sport și comunitate.
Universitatea de Vest din Timișoara mulțumește tuturor facultăților, partenerilor și voluntarilor care au contribuit la succesul acestei zile memorabile, reconfirmând astfel misiunea comună de a educa și inspira viitoarele generații.