UVT a dat startul anului universitar cu cea mai tare petrecere a toamnei: Festivalul UNIVIBES, care transformă în fiecare an întreaga universitate într-o mare locație de concerte și expoziții de artă. Artiști consacrați au transformat sediul UVT într-un dancefloor, în timp ce studenți, universitari și timișoreni au gustat cu entuziasm atmosfera vieții studențești.
Pe scenă au urcat Irina Rimes, Mădălina Pavăl Orchesta, Fără Zahăr, Țapinarii, Dora Gaitanovici, JazzAtronik, DJ ZoleeVee, DJ Kuky, MCs United, Happy Flow, IST, No’Dj, Biutopia, Bandy B2B Bibanu’. Participarea la eveniment a fost liberă, fiind deschisă publicului larg.
Partenerii evenimentului au fost: Ministerul Educației, Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), Exit Reality și BandBook.