Site logo
    Adaugă anunț
    Sign in
    Adaugă anunț

    Facultatea de Drept invită comunitatea UVT la „Conversații cu alumni”

    • Data
      noiembrie 16, 2020
    • Arhivă anunțuri
    • Detalii anunț
    • prev
    • next
    • Salvează
    • prev
    • next
    Descrierea anunțului

    Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara continuă seria de evenimente online „Conversații cu alumni - Despre calea (ne)bătătorită înspre studii și cariere juridice”.

    Întâlnirile lunare cu alumni oferă posibilitatea studenților Facultății de Drept să cunoască și să interacționeze în mod informal cu o parte dintre absolvenții care au urmat un parcurs academic și/sau profesional în străinătate după finalizarea studiilor juridice în cadrul UVT. Conversațiile sunt menite să creeze o punte între studenți și comunitatea de alumni ai Facultății de Drept, prin împărtășirea de către cei din urmă a experiențelor personale și profesionale care pot servi drept sursă de inspirație pentru cei aflați la început de drum. Dincolo de utilitatea practică a informațiilor transmise în acest mod, scopul ultim al inițiativei este de a contribui la consolidarea sentimentului de apartenență la comunitatea Facultății de Drept și a Universității de Vest din Timișoara.

    Al doilea eveniment din acest an academic se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2020, de la ora 17:00 și îl va avea ca invitat pe domnul Horea Popescu (Managing Partner CMS Bucharest / Head of CEE Corporate M&A).

    Seria de evenimente este gestionată de doamna lect. univ .dr. Sorina Doroga, prodecan al Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara.

    Facultate / Departamente
    • Facultatea de Drept
    Gallery

    Coș