Site logo
    Adaugă anunț
    Sign in
    Adaugă anunț

    Vizită de studiu CEI la St. Pölten: „From Research to Impact – Bridging the Innovation Gap in Higher Education”

    • Data
      octombrie 6, 2025
    • Arhivă anunțuri
    • Detalii anunț
    • prev
    • next
    • Salvează
    • prev
    • next
    Descrierea anunțului

    Universitatea de Vest din Timișoara aduce în atenția comunității academice o oportunitate de dezvoltare profesională internațională oferită de Central European Initiative (CEI): vizita de studiu „From Research to Impact: Bridging the Innovation Gap in Higher Education”, ce va avea loc în perioada 25–26 noiembrie 2025, la St. Pölten University of Applied Sciences (Austria). Termenul limită de depunere este 06.10.2025, iar selecția participanților se va realiza de către echipa CEI pe baza candidaturilor ce includ:

    Completarea formularului online și trimiterea unui video de 3–5 minute în care se prezintă inițiativa propusă și o întrebare pentru dezbatere.

    Vizita este deschisă membrilor CEI din statele membre ale Uniunii Europene. Candidații trebuie să fie activ implicați în domenii care sprijină inovarea în educație și cercetare (predare, dezvoltare curriculară, mentorat, politici educaționale, transfer de cunoștințe etc.) și să fie disponibili pentru deplasare la St. Pölten în perioada menționată.

    Programul are ca scop promovarea inovației și colaborării în învățământul superior, reunind participanți din întreaga Europă cadre didactice, cercetători, reprezentanți ai mediului de afaceri, factori de decizie și experți în politici educaționale.

     Obiectivele vizitei:

    • Crearea unui dialog între multiple părți interesate din educație, cercetare și inovare;
    • Facilitarea schimbului de bune practici și experiențe privind implementarea inovațiilor în mediul universitar;
    • Stimularea colaborării între actori locali, regionali și internaționali pentru generarea de recomandări privind inovarea în educația superioară. 

    Desfășurarea vizitei:

    Pe durata celor 5 zile, participanții vor lua parte la ateliere interactive, discuții tematice și sesiuni de prezentare a bunelor practici, având oportunitatea de a explora modele concrete de transformare a cercetării în impact real.

    Fiecare participant va avea un slot de 10 minute pentru a prezenta o inițiativă, un proiect sau o bună practică din propria instituție, care contribuie la reducerea decalajului dintre cercetare și inovație.

    Beneficii:

    • Dezvoltare profesională internațională și schimb de experiență cu experți europeni;
    • Acoperirea completă a costurilor de călătorie și cazare pentru participanții selectați (din Europa); 
    • Posibilitatea de a contribui activ la o rețea europeană dedicată inovării în învățământul superior. 

    📅 Termen limită pentru aplicații: 6 octombrie 2025, ora 23:00 (CET)
    🔗 Formular de înscriere: AICI.

    Această oportunitate este adusă comunității UVT de către Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic (CITT), ca parte din misiunea de conectare a educației, cercetării și inovării cu nevoi reale ale comunității, în acord cu prioritățile UVT CDI: digital, green, wellbeing. Cei interesați sunt încurajați să aplice direct și/sau să adreseze eventuale solicitări de suport echipei CITT la inovare@e-uvt.ro.

    Facultate / Departamente
    • Institutul de Cercetări Avansate de Mediu
    Gallery
    Persoană responsabilă
    • Ioan Chindriș
    • CITT
    • ioan.chindris@e-uvt.ro
    • 0785910292

    Coș