Înscris în agenda anuală a activităților desfășurate în cadrul alianței europene UNITA – Universitas Montium, programul Erasmus+ de tip Blended Intensive Programme (BIP), Intercomprehension for Languages for Specific Purposes organizat de către Universitatea de Vest din Timișoara s-a deschis pentru săptămâna de activități in situ luni, 24 martie 2025 cu întâmpinarea cursanților în amfiteatrul A 01. Momentul a prilejuit întâlnirea fizică a celor înscriși la program, după o perioadă de cursuri desfășurate online, în care atelierele au fost desfășurate de către formatori în intercomprehensiune de la Universitatea de Vest din Timișoara (Ana-Maria Radu-Pop), Instituto Politecnico da Guarda (Florbela Lagues Antunes Rodrigues), Universitatea din Torino (Elisa Corino). Acestora li se vor adăuga în această săptămână Géraldine Lesparre (Université de Pau et des Pays de l’Adour), iar de la UVT: Mirela Boncea, Oana Gogoșeanu, Sarah Malekhashian, Claudiu Gherasim.
Cu cel mai mare număr de studenți participanți de până acum, toți din universitățile alianței universitare europene UNITA, programul ce are la această ediție tema Sustainable Development reunește vreme de o săptămână la Universitatea de Vest din Timișoara 25 de studenți (trei dintre cei 28 înscriși inițial fiind nevoiți să renunțe) din 7 universități ale alianței UNITA: Université Savoie-Mont Blanc, Università di Torino, Università di Studi di Brescia, Université de Pau et des Pays de l’Adour, Universidad de Zaragoza, Instituto Politécnico da Guarda, Universidade da Beira Interior.
Și de această dată parte dintre activități se desfășoară în spații non-formale, în acord cu tema și cu specificul metodei, astfel încât să le fie prilejuită participanților și o discretă imersiune în universul local. Astfel, aceștia se vor afla pe rând la Institutul pentru Cercetări Avansate de Mediu (ICAM), unde problematica ediției va fi succint explorată sub îndrumarea dr. Alexandra Petcu, la Bookfest, sub coordonarea asist. univ. drd. Oana Gogoșeanu, la Muzeul Național al Banatului, pentru a vizita site-ul neolitic de la Parța sub ghidajul muzeografului dr. Călin Timoc.
Semnificativ este faptul că alături de participanții străini la program participă și studenți ai Universității de Vest din Timișoara, în dublă calitate: de cursanți și de voluntari. Unii dintre aceștia sunt deja inițiați în metodă la atelierele și cafenelele lingvistice din universitate sau la programele de scurtă durată desfășurate în alianța UNITA. Alții, masteranzi la Studii romanice: culturale și lingvistice (latină, franceză, italiană, spaniolă) de la Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, parcurg un curs de intercomprehensiune de patru semestre, parte din acesta în sistem Collaborative Online International Learning (COIL).
Organizat de către Valy Ceia, prorector al UVT responsabil pentru relațiile internaționale, în colaborare cu Oana-Roxana Ivan-Horobeț, șefa Serviciului de cooperare europeană – Erasmus & UNITA, și Flavia-Miruna Sereș, responsabilă Erasmus incoming scurtă durată, de la Direcția de relații internaționale a UVT, programul are dublu scop: studenți și profesori vorbitori ai limbilor romanice exersează iarăși intercomprehensiunea la Universitatea de Vest din Timișoara, pentru promovarea plurilingvismului și salvgardarea limbilor naționale romanice, dar sunt stabilite totodată strategii în vederea realizării obiectivelor generale și specifice din cadrul alianței universitare europene UNITA – Universitas Montium.