Păstrând inițiativa UNESCO de a celebra filosofia anual în a treia joi din luna noiembrie, Departamentul de Istorie, Teologie și Filosofie al Universității de Vest din Timișoara va organiza joi, 21 noiembrie 2024, începând cu ora 14:00, o conferință dedicată Zilei Mondiale a Filosofie. Vor avea loc două mese rotunde: „Filosofia, între curricula liceală și rolul ei social” și „Modalități de colaborare între universitate și învățământul preuniversitar”. De asemenea, studenții programului Filosofie vor oferi elevilor participanți câteva activități filosofice cu rol de socializare: concurs de pledoarii, jocuri filosofice, confruntarea ,,Change my mind”, ședință demonstrativă de consiliere filosofică și activitate în aer liber de tip ,,Socratic Walk”, dar și un dialog despre filosofia indiană.
Inițiată în anul 2002 și menținută de-a lungul timpului prin implicarea mai multor universități din lume, această inițiativă UNESCO devenită tradiție are scopul de a sublinia importanța reflecției filosofice în viața de zi cu zi, prin implicarea unui public larg în explorarea și dezbaterea unor teme filosofice fundamentale precum natura umană, sensul vieții, etică sau cunoaștere. Faptul că evenimentul este, la origine, dedicat oamenilor din diferite medii sociale, cu interese și vârste diverse, ne sugerează că filosofia este un mijloc de promovare al dialogului intercultural, al înțelegerii reciproce și al respectului pentru diversitate, având un rol important în crearea unor societăți mai echitabile și mai pașnice, caracterizate de prosperitate.
(drd. Andrada Valean)