Avem plăcerea de a vă invita să participați la Ceremonia de Absolvire UVT 2024, dedicată promoției de absolvenți ai Universității de Vest din Timișoara (UVT) din acest an, eveniment care va fi organizat sâmbătă, 13 iulie, începând de la ora 10, în Piața Libertății din Timișoara și deschis întregii comunități timișorene.
Evenimentul este organizat de UVT cu susținerea partenerilor săi: BCR, NOKIA, BOSCH, FLEX, BRD, EVIDEN, UNICREDIT BANK, LINDE, BOSCH, CONTINENTAL AUTOMOTIVE, ATOS, ZF, IULIUS TOWN, FORVIA – HELLA, RILASTIL, TUDOR. Personal Tailor, SENNEVILLE&ARCA și partenerul media KISS FM.
La ceremonia din Piața Libertății vor participa studenții Promoției UVT 2024, alături de conducerea universității, reprezentată de rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea și de prorectorii instituției, decanii și prodecanii facultăților, alături de care se vor afla liderii organizațiilor studențești, cadre didactice, cât și invitați speciali și parteneri instituționali ai UVT.
În intervalul orar 10 – 12, programul evenimentului va cuprinde deschiderea oficială a Ceremoniei de absolvire și mesajul Rectorului UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, premierea șefilor de promoție, un concert oferit de studenții Facultății de Muzică și Teatru și momentul emoționant al aruncării tocilor.
Pentru că o ceremonie de absolvire are întotdeauna un final memorabil, vă invităm să petreceți împreună cu absolvenții, colegii și cu toți cei dragi lor, la party-ul de vară organizat tot în Piața Libertății, „Graduation Party by UVT”, un show de muzică și lumini în carevor urca pe scenă Sean Norvis (ora 21) și Alina Eremia (ora 22). Ceremonia de absolvire se va încheia în jurul orei 22.45 cu un foc de artificii.